Ready, set, mean it!

Sin olvidar

Posted on: 11/01/2014

Agradecimiento. Un término que tendemos a olvidar. Pues no. Antes de pedir hay que agradecer. Siempre.

… hay que dejarlo bien clarito: dale, Lucía, que tontear refresca! 😉

Una de las primeras noticias que he escuchado esta mañana: en Madrid hay una manifestación, con los sindicatos, con banderas republicanas y con banderas comunistas.

Banderas comunistas: ya me duele la cabeza. Pero vamos a ver: vosotros de verdad no aprendéis nada de vuestro propio pasado? Herman@s? Es cierto que no se puede aprender de algo que eliges – una y otra vez – olvidar, con esa especie de alzheimer-a-propósito que hace flipar…

Aún así: el comunismo es igual, igualito al franquismo que vivísteis. Los dos, totalitarismos aniquiladores de libertad. Con perdón, llevar banderas comunistas es como si fuérais militantes de la Falange: no “revoluciona” nada en absoluto, sino sólo da miedo. Y pena.

En los meses de julio y agosto desde el puerto de A Coruña se puede coger un barco turístico dirigido por la compañía Rías Altas para hacer un recorrido de una hora por la bahía de A Coruña.

A veces hay que esperar para que se junten 10 pasaxeiros, que es el número mínimo sin el cual el barco no sale. Pero merece la pena esperar, al menos para leer un poema marinero puesto en un cartel en el interior – un tanto descuidado – del barco. De ese poema me acuerdo el final:

“Principio e fin das cousas,

Mar divino”

Da ternura leer una verdad sencilla y respetuosa como ésta en medio del mar.

(Por solo 7 euritos. 😉 )

Aparte de la “neoliberal,” hay una cara de la globalización que nos viene correspondiendo a cada uno y supone éste planteamiento: soy correponsable de tus acciones, y tú lo eres de las mías. Ecco: corren tiempos de globalización, tiempos de pensar bien – o bien mejor – en el prójimo, en el lejano.

Dacă psihanaliştii s-ar apuca să analizeze literatură, am avea fie vodevil, fie Inchiziţia 2.

Alina Mungiu Pippidi scrie un articol în care spune că Adrian Papahagi este atât un inadaptat de Oxbridge,* cât şi un rasist de dreapta de-al lui Baconschi, întrucât a afirmat ce spune Ciprian Ciucu că a afirmat, într-un post pe Contributors. Ciucu pe Contributors spune că Papahagi a postat un mesaj pe Facebook în care declară: “La urma urmei, dacă am ajuns să avem un premier plagiator, pucist și cheguevarist, de ce n-am avea în scurtă vreme o președintă romă, lesbiană și atee (‘three in one’)?” În fine, de ce spune Papahagi aşa? Pentru că Remus Cernea, fost militant umanist (actualmente “consilierul pe ateism și ecologie al primului ministru,” cum explică Papahagi citat de Ciucu, la care ne trimite Mungiu) a emis în data de 30 mai 2012 următoarea sentenţă: “România va fi cu adevărat liberă şi democratică atunci când va avea preşedinte o femeie romă, lesbiană şi atee”.** O declaraţie de maxim efect, care va să zică preluată de Papahagi, citat de Ciucu, carele la rându-i e menţionat de Mungiu. Pe care îi înşir corespunzător, iată, şi eu.

Cum n-am treabă, opinez. Întâi, că este – clarisisim – anul Caragiale în România! Am sărbătorit pe cai mari din toate punctele de vedere, brava! Totuşi, de-abia aştept 1 ianuarie 2013. Sper că va fi an George Topârceanu.

În al doilea rând, mă uit, văd şi caut să înţeleg de ce oameni cu educaţie superioară şi minte-brici se tratează ca nişte rugbyişti pe un teren de altfel cam noroios. Fără civilitate, fără rezonabilitate, fără să se asculte, oferindu-şi judecăţi reciproce, în loc de (contra)argumente***, şi, mai presus de orice, fără respect reciproc real. Doar pentru că au convingeri opuse.

Dar chiar au? Mi-ar plăcea să citesc, aşa cum cinstit se găseşte pe site-urile ONG-urilor competente, ce valori are stânga românească şi ce valori are dreapta românească. În format listă cu bullet points, idealmente. “În lumea civilizată,” cum ne place să ne tot referim la acel spaţiu nouă, vai-şi-iar-vai, inaccesibil – într-adevăr, cum să ne fie accesibil dacă nu ne urnim din loc, dacă nu facem odată pasul mental în el, efectiv? – valorile stângii sunt: progresismul, justiţia socială, solidaritatea. Iar valorile dreptei – tradiţia, prosperitatea, libertăţile individuale.

Or, deşi PSD e regulamentar înscris în Partidul Socialiştilor Europeni, în loc de progresism practică o conservare acerbă a centralismului, paternalismului şi naţionalismului tradiţionalist dragi răposatului Ceauşescu (vezi recenta schimbare de misiune a ICR) şi stă în poza de familie USL alături de unul ca Dan Voiculescu, atât de ataşat prosperităţii  (să zicem) şi tradiţiei (ştim care), mai degrabă decât solidarităţii sau justiţiei sociale. Dreapta PDL-ului pare puţin mai “reglementată,” în sensul că o figură reprezentativă ca domnul Baconschi promovează tradiţia (familist-ortodoxă) şi prosperitatea (clasei mijlocii), şi susţine inclusiv libertăţile individuale, dar doar pentru “noi şi ai noştri”: dacă cumva indivizii sunt romi, lesbiene sau atei, n-au dreptul la (aceleaşi) libertăţi şi-i azvârlim peste gard, la Cernea. Să le dea el, na!

Stânga şi dreapta românească oarecum băltesc într-un eleşteu axiologic, deocamdată. Nu s-au (auto)identificat. Nu sunt limpezi, nu sunt integre, nu sunt aşezate şi nu sunt asumate. Întreg pozitivul sitaţiunii este, totuşi, că ce e imperfect e perfectibil. Când îşi vor fi delimitat valorile, vor şti cine sunt, vor şti cu cine stau de vorbă, vor avea în faţă un interlocutor integru pe care îl vor putea respecta şi cu care vor putea schimba argumente, nu stropşeli. E de sperat că efectele se vor simţi şi la centru, acolo unde intelectuali, analişti şi formatori de opinie au rolul de a regla derapaje, şi nu de a le genera.

* după părerea mea, la studii în străinătate te duci nu cu scopul de a te adapta (de adaptat, se adaptează – sau nu – emigrantul), ci cu acela de a învăţa; iar ceea ce suntem învăţaţi putem să ne însuşim sau putem să respingem, aceasta fiind o chestiune de libertate de gândire şi de opţiune

** un consilier de prim-ministru care e conştient că profesează într-o ţară cu procente ridicol de ridicate de gitanofobie, homofobie, misoginie şi intoleranţă religioasă, dar speră să promoveze adevărata libertate şi democraţie în această ţară prin această afirmaţie e… competent?

*** vocea lui Ciprian Ciucu, prins în foc încrucişat între rezonabilitate şi radicalism, este cea mai echilibrată. Chapeau! Şi rezistaţi!

"The play's the thing wherein I'll catch the conscience of the King." (Shakespeare)
“Să râdem de orice, chiar de noi înşine.” (Lăţea)
“El secreto de la vida es la honestidad y el juego limpio. Si puedes simular eso, lo has conseguido.” (Marx. Groucho Marx)

Top Posts

Archives